DECLARAȚIE

 

1.               În reuniunea sa trimestrială, desfășurată la Tulcea, Consiliul Național al Alianței Civice a analizat situația actuală a reformei și a componentelor sale politice, constatând:

a)    Corupția și haosul legislativ care au dus în anii de după revoluție la ruinarea economiei de stat înainte de a fi fost pregătit cadrul juridic al privatizării, al încurajării investițiilor și al protejării întreprinderilor mici și mijlocii au ajuns în prezent la scadențe economice severe și la consecințe grave.

b)   Aceste consecințe, ca și apropierea alegerilor, au înăsprit în ultimul timp climatul politic până la cote ce păreau de nerepetat după 1990. Prea sigur de victoria de peste un an, PDSR își dispută electoratul prin populism, vulgaritate și revanșism, promisiuni ca acelea referitoare la mărirea locurilor în închisori pentru adversarii politici sau la anularea legilor reformei adoptate în actuala legislatură dovedind nu numai sechelele totalitare din gîndirea unor lideri ai săi, ci și incompatibilitatea acestui partid cu evoluția democratică a societății și cu normele statului de drept.

c)    Reacționând, partidele din coaliția guvernamentală se lasă antrenate într-o campanie electorală prematură, uitând că singurele lor argumente electorale vor fi cele legate de înfăptuirea reformei economice, morale și politice și că anul care a mai rămas oferă încă suficient timp pentru schimbările de substanță în vederea cărora au primit puterea.

d)   Alianța Civică este profund îngrijorată de evoluția CDR, care nu a reușit să-și coaguleze activitatea în pofida repetatelor semnale de alarmă pe care i le-a propus. Poziția PNL în legătură cu participarea pe liste separate la alegerile locale dă o ultimă lovitură atât posibilei coeziuni, cât și speranțelor electoratului Cheii și oferă un nesperat și consistent ajutor politic adversarilor Convenției. Alianța Civică atrage atenția că actuala poziție a PNL nu este decât o reiterare a poziției PNL – Câmpeanu din 1992, PL 93 și PAC din 1995. De fiecare dată, retragerea componentelor liberale din Convenție a fost sancționată de electorat prin eliminarea acestora de pe scena politică, dar de fiecare dată poziția acestora a adus Convenției prejudicii serioase. După părerea Alianței Civice, incapacitatea CDR de a câștiga singură alegerile din 1996 s-a datorat în mare măsură șicanelor din interiorul ei, care sunt reluate acum de aceiași oameni și în termeni identici.

2.               În aceste condiții și în concluzia acestei analize, Consiliul Director Național al Alianței Civice a decis:

a)    Nu se pune problema întoarcerii AC în structurile CDR, în primul rând pentru că, în acest moment, aceste structuri nu mai există, iar, pe de altă parte, pentru că nu au fost încă adoptate ( deși PNȚCD a făcut în ultimul timp serioase eforturi, mai ales în sprijinul unei corecte legislații a proprietății ) legile pe care AC le consideră necesare unei reforme morale a clasei politice și a societății în ansamblul ei: legi drastice împotriva corupției și reglementări care să oprească amestecul între politică și afaceri, statutul funcționarului public, legea accesului la dosare și a deconspirării fostei securități, legea lustrației, anularea prin lege a condamnărilor politice din anii comunismului, o lege electorală bazată pe sistemul de vot mixt, care ar permite partidelor să promoveze candidații parlamentari cei mai competenți, iar Alianței Civice să îi sprijine în mod special pe aceștia.

b)   Alianța Civică va sprijini solidarizarea forțelor politice de centru și centru-dreapta, care se află ori s-au aflat în CDR, considerând că numai coeziunea lor și victoria în viitoarele alegeri vor fi în stare să împiedice ascensiunea și revenirea la putere a partidelor neocomuniste. Este evident că numai astfel poate fi continuat procesul de reformă, încă ezitant, ca și edificarea statului de drept.

Alianța Civică nu va intra în nici o coaliție și nu se va uni cu nici una din aceste forțe democratice împotriva uneia de același fel, ci va continua dialogul cu fiecare din ele și, dacă va fi posibil, cu toate împreună, în vederea solidarizării lor. Alianța Civică promite că va sprijini în continuare inițiativele politice și legislative care vin în concordanță cu principiile sale, precum și pe promotorii lor. În schimb, AC va dezavua polemicile între aceste forțe și care nu privesc substanța reformei, ci doar obținerea unui fals capital politic prin vânarea în public a greșelilor partenerilor sau ale foștilor parteneri.

Pentru a putea să sprijine în continuare procesul de democratizare a României, AC trebuie să rămână, însă, liberă de obligațiile apartenenței la o coaliție pentru care ar trebui să răspundă fără a avea la dispoziție alte mijloace decât cele publice.

c) Prin încetarea atacurilor reciproce și solidarizarea forțelor politice care au pornit reforma în 1996 – aflate în CDR sau care au părăsit între timp Convenția Democrat㠖 va putea fi diminuată dezamăgirea electoratului de centru și centru-dreapta, care în prezent se declară absenteist. Este evident că nemulțumirea acestui electorat nu provine din inaderența la programele de reformă pe care le-a votat, ci se datorează neîndeplinirii acestor programe și continuei polemici în jurul lor.

3.               În acest sens, Consiliul Național Director al Alianței Civice crede că prioritățile în acest moment al reformei sunt:

a)    adoptarea unei legi excepționale împotriva corupției (cu pedepse agravate pentru funcționarii implicați ), având în vedere că sărăcia care degradează climatul politic și de care profită partidele extremiste nu se datorează reformei, ci corupției;

b)   adoptarea unor măsuri de facilitare a activității întreprinderilor mici și mijlocii, a căror dramatică evoluție din ultimele luni pune sub semnul întrebării însăși existența unei clase mijlocii românești, în absența căreia nu se poate concepe funcționarea nici a mecanismelor economice, nici a celor democratice.

 

CONSILIUL NAȚIONAL DIRECTOR AL

                                                                           ALIANȚEI CIVICE

 

                   Tulcea 18 iulie 1999