COMUNICAT

 

        Alianța Civică deplânge rezultatele alegerilor locale obținute atât de P.N.Ț.C.D.  sub sigla C.D.R., cât și de  celelalte partide care au făcut într-un fel sau altul parte din coaliția politico-civică câștigătoare în 1996 a alegerilor. Repetatele încercări pe care Alianța Civică le-a făcut în primele luni ale anului în vederea unirii partidelor de centru dreapta în jurul unei strategii comune pre-electorale și post-electorale au fost zadarnice. Rezultatele acestei lipse de perspectivă se văd acum. Nici semnele de derută ale P.N.Ț.C.D., nici rezultatele insignifiante pe care fragmentele acestuia, acționând pe cont propriu, le-au obținut, nici, cu atât mai puțin, triumfalismul lipsit de acoperire al P.N.L., nu pot să eludeze adevărul  dureros că liderii politici responsabili ai acestei țări de fapt au pierdut din vedere, în cursa pentru satisfacerea unor orgolii și interese personale sau de grup, atât interesele partidelor lor, cât și pe cele ale țării.

         Refuzul îndârjit al acestor lideri de a reorganiza Convenția Democrată și de a-i permite să funcționeze și în afara perioadelor electorale – refuz care a determinat și distanțarea Alianței Civice – a fost o formă de desconsiderare a electoratului care se plătește acum.

         De altfel, numărul relativ mare de independenți câștigători în alegerile locale este semnul grav al îndepărtării electoratului de toate partidele, o formă de disperare în fața politicianismului și, în același timp, o dovadă a necesității schimbării sistemului electoral actual într-unul mixt, preferențial, pe liste.  În absența unui astfel de sistem de vot, refuzat de clasa politică, deși cerut de ani de zile de întreaga societate civilă, alegătorii și-au făcut singuri dreptate, preferând candidaților marilor partide pe independenți sau pe reprezentanții unor formațiuni neimportante percepuți ca independenți.

         De altfel, nu numai sistemul electoral neadecvat, ci și aglomerarea listelor de vot prin prezența a nenumărate partide-fantomă, a îngreunat desfășurarea alegerilor locale și a dovedit lipsa de rigoare, de control și, în ultimă instanță, de legalitate care domină funcționarea Legii partidelor din România.

         Pe de altă parte, rezultatul alegerilor din unele localități a dovedit că o reală coalizare a forțelor politice reformiste poate opri pericolul blocării reformei și al reascensiunii forțelor post- comuniste.

         Acest proces de solidarizare trebuie să continue în următoarele luni, în paralel cu analiza lipsită de complezență a disfuncționalităților și pierderilor.

         Pledând în continuare pentru o strategie comună, care poate fi, cel puțin în ceasul al doisprezecelea , o formă salvatoare de bun simț politic, Alianța Civică va monitoriza eforturile depuse în acest scop.

 

COMITETUL NAȚIONAL DE  COORDONARE

AL ALIANȚEI CIVICE

 

București, 26 iunie 2000