Declarație
V-am
invitat la această conferință de presă deoarece mass media a reflectat puțin
sau deloc rolul și efortul Alianței Civice în cadrul Coaliției pentru un
Parlament curat care a avut rolul de a informa alegătorii, spre a-și cunoaște
candidații care nu corespund standardelor unui Parlament, pe cât posibil lipsit
de oameni de afaceri dubioși, de mafioți, de traseiști politici și foști agenți
ai Securității. De aceea programul s-a numit Votează cu ochii deschiși. Nu
insist asupra primei faze a aplicării programului, asupra discuțiilor
prealabile purtate de reprezentanții Coaliției, din care facem parte, cu
partidele parlamentare, asupra promisiunilor primite de a-și curăța listele
de candidați incompatibili cu statutul de parlamentar, asupra promisiunilor
primite dar onorate fie parțial, fie deloc. Este o situație în general
cunoscută. În schimb opinia publică nu
cunoaște ce a întreprins Alianța Civică. În cadrul Coaliției, nouă și
Asociației Pro Democrația ne-a revenit sarcina de a distribui prin filialele
noastre din țară, așa-numiții fluturași, întocmiți pentru fiecare județ în
parte. Aici, la noi, s-au depozitat fluturașii, sosiți de la tipografie, de
aici s-au transportat în întreaga țară iar filialele noastre au constituit
echipaje, au distribuit fluturașii în orașe și mai ales în mediu rural.
Alianța
Civică a difuzat 389 000 fluturași, în următoarele județe: Arad, Argeș,
Bacău, Bihor, Brașov, Cluj, Dolj, Giurgiu, Iași, Ilfov, Mehedinți, Prahova,
Teleorman, Timiș, Vrancea, București. Acțiunea noastră a fost primită cu mari
interes de către cetățeni. Unele detalii vă vor fi prezentate de domnul Florin
Niculescu, vicepreședinte al Alianței Civice și președinte al filialei
București. Deși pe fluturașii distribuiți au figurat nume de incompatibili
pentru un Parlament curat din toate partidele (de exemplu Vasile Gheorghe,
P.N.L. Bacău, Paul Păcuraru, P.N.L. Galați, Relu Fenechiu, P.N.L. Iași, Viorel
Stanca P.D. Sălaj, Dumitru Puchianu P.D. Brașov, Stelian Duțu P.D. Constanța,
Verestoy Attila, U.D.M.R. Harghita, Puskas Zoltan U.D.M.R. Covasna ș.a., la
care se adaugă lungile liste de afaceriști dubioși și foști securiști din
P.S.D. și P.R.M.), singurul partid care a reacționat printr-o acțiune
diversionistă, murdară, difuzând sub semnătura noastră fluturași falși, ceea ce
intră sub incidența codului penal, a fost P.S.D., pe aceștia figurând doar
candidații Alianței D.A., caracterizați prin expresii vulgare și informații
incorecte. Deci P.S.D. care oficial a susținut și continuă să susțină că a
desfășurat o campanie electorală loială, prezentându-și doar programul de
guvernare, a desfășurat în realitate o campanie electorală murdară care a
depășit orice așteptări iar prin răspândirea fluturașilor falși și ordinari a
paralizat parțial campania noastră de informare corectă a cetățenilor, creând
astfel confuzie în rândul acestora. Cum acțiunea murdară a P.S.D., de a-și
apăra afaceriști dubioși și foști securiști, a fost considerată insuficientă,
Partidul-Stat a recurs în final la fraudarea masivă a alegerilor, temă ce este
în prezent la ordinea zilei. Prima reacție a noastră a fost ca delegații
noștri, în calitate de observatori pe lista Asociației Pro Democrația, să nu
mai participe în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pentru a nu
gestiona o nouă fraudă, după cum se preconizează. În cazul în care actuala
criză se va acutiza iar lumea va ieși în stradă, după modelul ucrainean,
Comitetul Național de Coordonare al A.C. se va întruni de urgență și va decide
pe moment care va fi atitudinea noastră.
În
speranța că nu se va ajunge la o asemenea situație extremă, Alianța Civică cere populației să nu se
lase descurajată de fraudarea alegerilor parlamentare, după cum speră
manipulatorii de la P.S.D. și să se prezinte masiv la vot în turul al doilea al
alegerilor prezidențiale. Ne adresăm în special tinerilor de a se prezenta
la urne, să nu mai absenteze, să se informeze, să se documenteze și să voteze
în cunoștință de cauză și potrivit propriei lor conștiințe. Cerem tinerilor cu insistență să voteze
căci în joc este propriul lor viitor.
În același timp cerem partidelor politice care, după cum este de presupus, nu vor avea
câștig de cauză în demersul lor de acumulare a alegerilor parlamentare,
datorită unei masive fraude, să boicoteze lucrările viitorului Parlament. Numai în acest fel vor
reuși să provoace noi alegeri.
Care
sunt cauzele și efectele situației actuale? Cel puțin în privința fraudării
alegerilor prin votarea multiplă de către o mulțime de ticăloși, acest fapt se
datorează lipsei cărților de alegător. În conferințele noastre de presă am
cerut în repetate rânduri, de-a lungul unui an și jumătate, să se decidă
votarea doar pe baza cărții de alegător. Dar
cererea noastră repetată nu a fost luată în considerare de presă și nu s-a creat
un curent de opinie. Dacă unul dintre noi ar fi declarat că vreun ministru
sau parlamentar este bou, homosexual sau organizator de orgii cu prostituate am
fi figurat pe prima pagină a jurnalelor și chiar cu o poză color. Cum noi nu
procedăm astfel fiindcă suntem responsabili și decenți iar Alianța Civică
acționează pentru educația civică a cetățenilor, pentru respectarea unor
principii morale în politică și semnalăm doar încălcarea principiilor statului
de drept, cererea noastră repetată de
introducere a cărților de alegător nu a fost considerată interesantă de către
presă. Nu am găsit vreo relatare în mass media a demersului nostru. Deci
cine este unul dintre vinovații fraudării de acum a alegerilor? Vă las pe Dvs.
să trageți concluziile de rigoare. În repetatele rânduri am semnalat de
asemenea cazurile de încălcare a libertății presei, de împiedicare a liberei
circulații a informațiilor și am protestat vehement față de situațiile de
violentare a jurnaliștilor. Situația inversă, cu câteva excepții, nu s-a
petrecut. Principiile și activitatea A.C. nu a fost mediatizată. Am fost supuși
unui boicot mediatic aproape total. Din nou vă las pe Dvs. să trageți
concluziile de rigoare. Nu mă refer la Dvs., ca persoane fizice, ca reporteri
conștiincioși, ci la cei care vă cenzurează reportajele, care interzic ca să
fie publicate și pe care noi îi considerăm răspunzători de actuala situație, de
marea fraudă electorală petrecută și de compromiterea României pe plan
internațional. Dar și simpli jurnaliști trebuie să aibă propria lor demnitate
și să nu se lase intimidați și manipulați.
Indiferent
ce se va întâmpla, noi cei din Alianța Civică ne vom continua activitatea chiar
dacă boicotul mediatic va continua. Nu vom renunța la principiile și
activitatea noastră. Suntem
incoruptibili și nu suntem lași. Noi ne-am făcut datoria și suntem mândri
de a fi încercat prin programul Votează cu ochii deschișisă purificăm de
corupți și dubioși viitorul Parlament. Am reușit doar parțial datorită
mârșăviilor menționate.
În
calitate de președinte al Alianței Civice mulțumesc, în numele Comitetului
Național de Coordonare, tuturor colegilor care, cu abnegație și devotament, au
participat la programul Votează cu ochii deschiși. Vă mulțumesc și Dvs.
pentru participarea la această conferință de presă, cu speranța de a mediatiza
declarațiile noastre, cel puțin acum într-un moment de criză. În același timp
îndemn presa la reflecție asupra celor menționate privind răspunderea parțială
pe care o are în a nu fi luat în considerare semnalele date de noi, din timp,
privind fraudarea alegerilor și compromiterea, pe această cale, a României.
Prof.
dr. Șerban Rădulescu-Zoner
Președintele
Alianței Civice
7.12.2004