Atitudini

De la Barbu Delavrancea la Vanghelie?

          Bucureştenii, în majoritatea lor, au învăţat şi ştiu câte ceva despre Delavrancea, cel puţin că a fost unul dintre marii noştri scriitori, ajuns până la urmă şi membru al Academiei Române. Chiar şi cei cu minţile spălate de comunism au învăţat la şcoală despre Delavrancea deoarece, în vremea „bolşevismului românesc”, nu fusese eliminat din manuale ci doar uneori răstălmăcit. Opera literară a lui Delavrancea a fost editată şi reeditată de zeci şi zeci de ori. Chiar şi „tineretul teribilist” de azi care, în loc de a citi, se cultivă la internet sau după ureche cunoaşte câte ceva despre marele nostru clasic, Barbu Ştefănescu Delavrancea căci la „bac”, dacă nu poţi scrie sau rosti câte ceva despre Delavrancea, „pici”. În fine, bucureştenii mai merg încă la teatru şi unii (în trecut mai mulţi) au fost şi la spectacole cu „Apus de soare”, dramă istorică scrisă de Delavrancea, reluată periodic cu diverşi mari actori interpretând rolul lui Ştefan cel Mare. O parte a bucureştenilor mai ştie că Delavrancea a fost, în calitate de om politic, unul dintre cei mai reputaţi oratori ai vremii sale, militând pentru unitatea noastră naţională. Ce nu ştiu, probabil, bucureştenii este faptul că Delavrancea s-a născut într-una din mahalalele bucureştene  din acea vreme, fiu de cărutaş dar care prin inteligenţa sa şi, mai ales prin munca sa, prin studiile sale strălucite, la Bucureşti şi la Paris, a ajuns un cunoscut avocat şi om politic, mai tot timpul deputat şi, în nenumărate rânduri, ministru. Ceea ce nu ştiu cu siguranţă bucureştenii este faptul că Delavrancea a fost de două ori primar al Capitalei. A avut la Primăria Bucureştiului străluciţi predecesori şi succesori pe care, pentru a fi succint nu-i pot nici măcar enumera. Nu pot însă trece cu vederea faptul că, până la instaurarea, prin forţă şi crime, a comunismului, toţi primarii Bucureştiului au fost personalităţi de marcă ale vieţii publice, cu studii prin Apus, realizaţi profesional iar Primăria nu a  fost pentru ei un business sau, mai pe şleau spus, un „mijloc de  îmbogăţire”. Primarii Bucureştiului, până la „ciuma roşie”, au fost cei, datorită cărora capitala României a devenit, în doar câteva decenii, un oraş de tip european, pentru vremea lor, pe care bucureştenii din perioada interbelică se complăceau a-l denumi „micul Paris”. Tot ceea ce este azi remarcabil, de luat în seamă şi  care atrage şi acum ochiul vizitatorului străin este opera primarilor din acele vremuri şi nu jalnicele blocuri uniforme şi murdare ale „atotştiutorului” Ceauşescu şi ale arhitecţilor săi pe posturi de slugi. Or fi fost creatorii „micului Paris” oameni rafinaţi, cu studii înalte, plimbaţi prin Europa, dar n-au rezolvat „problema mahalalelor” şi nu erau „manageri în problema gunoiului”, vor spune unii, ameţiţi de demagogia de pe sticla televizorului. În afara faptului că pe atunci, ca şi acum, toate marile oraşe ale lumii îşi au mahalalele lor, mai mult sau mai puţin civilizate, în funcţie, mai ales, de comportamentul şi curăţenia locuitorilor, la noi, azi la Bucureşti mahalaua este peste tot, abundă în tot oraşul iar la viitoarele alegeri, candidează pentru postul de primar al Capitalei, un produs al Ferentarilor care nu ştie nici măcar să conjuge verbul „a fi”. A dovedit-o într-un talk show  care a făcut ocolul ţării. În schimb se pretinde mare manager iar de când a ajuns primar de sector a devenit brusc, „absolvent de liceu”, ba chiar student, pe cale de a ajunge şi „mare jurist”. Am ajuns de râsul lumii. Dar vina nu o poartă individul ci cei care, dintr-o ordinară demagogie şi din alte motive, cunoscute de mai toţi, l-au cocoţat „candidat”.

          Principalul contracandidat al „priceputului” Vanghelie, nu-i „un Delavrancea” dar, conform standardelor de azi, este un om realizat profesional, o persoană cultivată, cu o concepţie europeană, înţelegând, sper, ce trebuie să facă pentru a transforma Bucureştiul dintr-un bazar murdar şi o mahala generalizată într-o metropolă. Dacă însă nu ia în serios campania electorală sau, în apariţiile sale televizate va continua să vorbească încât oamenii de rând, alegătorii, să nu priceapă clar ce-şi propune să facă, dacă va fi ales primar, vom ajunge să trăim şi „minunea” ca Vanghelie să se aşeze pe scaunul ocupat cândva de Delavrancea şi iluştrii săi urmaşi, căci la P.S.D. nu există ruşine ci doar gustul puterii şi al înavuţirii. Chiar şi un al doilea tur de scrutin, la viitoarele alegeri pentru postul de primar general al Capitalei ar fi o ruşine. Mai puţin pentru domnul Adriean Videanu deocamdată principalul favorit în cursa electorală, ci pentru bucureşteni. Deci ca să nu ajungem de râsul lumii, al „Europei”, unde tot vrem să ajungem, bucureştenii să mai lase lenea şi să meargă la vot.

                                                          Şerban Rădulescu-Zoner