Atitudini

DE UNDE VIN BANII ?

          În ultima vreme presa a tot scris despre încercările lui Corneliu Vadim Tudor de a-şi schimba imaginea: din cea de extremist, xenofob, antisemit şi adversar al statului de drept, care este cea reală conform discursurilor şi scrierilor sale de până nu de mult, într-una falsă de susţinător al unei democraţii autentice, al integrării euroatlantice şi, mai ales, de cea a unui „mare prieten” al evreilor. Se tot scrie în jurnale despre ridicarea la Braşov, din banii P.R.M., a unei statui a fostului premier israelian Yitzhak Rabin, ucis de extremiştii evrei, despre protestele familiei celui asasinat, faţă de marea farsă, în curs de înfăptuire la poalele Tâmpei de către un notoriu antisemit, (vezi mai ales articolele din anii trecuţi, publicate în „România Mare”), a cărui „faimă” a ajuns şi în Israel. Ceea ce a preocupat presa românească în şi mai mare măsură a fost, pe bună dreptate, contractul în curs de perfectare între P.R.M. şi firma israeleană „Arad Communications”, aceeaşi care l-a scos învingător în Israel, la ultimele alegeri, pe Ariel Sharon cu partidul său. Conform celor convenite „în principiu”, fără să se fi semnat încă nimic (?!), potrivit unor declaraţii ale domnului Eyal Arad, dar care a fost recent „oaspetele discret” al lui C.V.Tudor, în vila acestuia de la Bran, amintita firmă ar urma să coordoneze campania electorală a P.R.M. şi a preşedintelui acestuia, candidat la cea mai înaltă funcţie în Stat. Este normal ca o asemenea veste să ţină, zile de-a rândul, prima pagină a jurnalelor, să provoace proteste ale unor oameni politici din România şi Israel şi ale societăţii civile. Un singur lucru a scăpat comentatorilor acestei „ştiri bombă”. De unde are bani Vadim şi partidul său de a cumpăra pe Eyal Arad şi firma sa ? Orice firmă de consultanţă sau de conducere a unei campanii electorale cere, pentru serviciile prestate, sume enorme. E un fapt bine cunoscut. În fine, suma pe care a pretins-o sau este încă în curs de negociere cu dl. Eyal Arad va fi cu atât mai mare cu cât acesta din urmă riscă să se compromită, atât în Israel cât şi pe plan internaţional, după încheierea unui asemenea „târg”. Deci de unde curg banii pe care îi cere firma „Arad Communications”? Din cotizaţiile membrilor P.R.M.? Să fim serioşi. Din stiloul aşa-numitului „senator justiţiar” care şi l-a arătat adesea la tribuna Parlamentului, susţinând că acesta reprezintă singura lui sursă de venituri? Deci dintr-un stilou, adică din scris, bani pentru partid, bani pentru achiziţionarea luxoasei case din Cotroceni a „justiţiarului”, bani pentru vila din Moeciu (Bran), bani pentru limuzine scumpe, bani pentru pomeni şi, mai ales, bani mulţi pentru „Arad Communications”? Cine mai citeşte azi publicaţia „România Mare”, un ziar de mahala, plin de injurii, calomnii şi falsuri, făcând până nu de mult apologia dictaturii şi a antisemitismului? Deci întrebarea mea rămâne valabilă. De unde vin banii? De la structurile mafioto-securiste pe care S.R.I. ar trebui să le cunoască dar tace, odată ce cei mai vaşnici susţinători ai vechilor securişti din actuala „onorabilă instituţie” sunt parlamentarii P.R.M.? Are România Mare proprii săi oameni de afaceri care-şi finanţează şeful şi partidul? De ce nu sunt la vedere? Sau fac parte din economia subterană şi, în acest ultim caz, dacă este real, cum rămâne cu discursurile sforăitoare ale „senatorului justiţiar” împotriva mafiei? Totul este ţinut la secret. De ce? Vin banii din străinătate? Nu se ştie deşi ar trebui să se ştie. Cu vreo doi ani în urmă, pe vremea când Sadam era încă la putere dar sub embargo, am citit în ziare că o delegaţie parlamentară, alcătuită din senatori P.R.M.-işti şi câţiva P.S.D.-işti, a fost primită oficial, deci cu toate onorurile, la Bagdad. La acuzele presei că sunt trimişi în Irak, şi încă pe bani publici, mai ales parlamentari P.R.M. dar şi câţiva din P.S.D., în timp ce Guvernul dar şi opoziţia depun eforturi pentru primirea României în structurile euroatlantice, răspunsul oficial a fost că, în realitate, a fost o vizită privată, pe banii preopinenţilor, tratându-se afaceri. O fi fost reală informaţia din jurnale, o fi fost o minciună? Nu ştiu.

          Nu e treaba mea să aflu. Nu sunt nici detectiv, nici S.R.I.-ist, nici jurnalist de investigaţii. Sunt un simplu observator a ceea ce se petrece în ţara mea şi cu dreptul să pun întrebări printre care şi următoarea: de unde curg banii pentru „Arad Communications”?

                                           Şerban Rădulescu-Zoner