DECLARAȚIA DE RECONCILIERE NAȚIONALĂ

 

Dintre gravele și multiplele prejudicii aduse societății românești de cele patru decenii de comunism, degradarea morală se reflectă, prin implicații și consecințe, în toate domeniile existențiale.

            Această degradare îmbracă multiple forme (pasivitatea, atitudinea față de muncă, conștiința civică deficitară), dar cea mai acută și actuală dintre ele este dezbinarea, care pornește de la categorii sociale și ajunge uneori până la nucleul intim, familial.

            Alianța Civică, pornind de la scopul său inițial, care este constituirea societății civile în România, consideră că necesitatea primordială, în actuala conjunctură, este coordonarea tuturor forțelor active ale țării pentru realizarea reconcilierii naționale. De această reconciliere au nevoie, în primul rând, cei care au suferit direct nedreptățile comuniste, dar nu într-o mai mică măsură cei care se simt încărcați de o culpabilitate difuză, datorită regulilor strâmbe de existență a întregii societăți, în cadrul cărora au funcționat și la funcționarea cărora, prin supunere, au contribuit. Iată de ce socotim că e  necesară  o mai clară delimitare a răspunderilor.

            Într-adevăr, dacă sub aspect juridic problema este clarificată, în sensul că nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru funcția pe care a exercitat-o, ci doar pentru faptele pe care individual le-a comis -  în măsura în care acestea cad sub incidența legii - nu la fel stau lucrurile sub aspectul răspunderii morale. Dat fiind că apartenența la fostul partid comunist nu mai era de mult o chestiune politică, ci, adesea, o condiție pentru minima realizare profesională sau poate chiar pentru asigurarea supraviețuirii, blamarea întregii mase a membrilor de partid ar fi nu numai o greșeală, ci și o nedreptate. Aici se simte nevoia unei delimitări clare a celor aproape patru milioane de membri ai fostului partid comunist de tagma tuturor celor ce, aflându-se în vârful piramidei de partid și de stat, au contribuit direct la dezastrul național. O bună perioadă de timp, aceștia din urmă nu trebuie să poată avea acces la competiția politică, la funcțiile de conducere și decizie în stat, nu numai pentru a condiționa astfel ținuta morală a viitoarei clase politice, ci și pentru a împiedica mentalitățile să treacă dintr-un sistem în altul.

Având în vedere deosebita importanță a climatului social-politic din țara noastră, Alianța Civică cheamă toate formațiunile politice reprezentate în Parlamentul României, ca și toate organizațiile politice neparlamentare, să adere la următoarele principii:

            1. Orice luare de poziție publică, referitoare la o persoană, trebuie să aibă în vedere exclusiv faptele și activitatea concretă a acesteia. Se consideră lipsită de etică blamarea pe baza unor incriminări generalizatoare, cum ar fi apartenența la fostul PCR și la structurile organizatorice inferioare ale acestuia sau deținerea unor funcții pe linie de stat.

            2. Până în anul 2000, nu pot fi promovate în funcții de conducere sau de decizie ale statului următoarele persoane:

a)       foștii membri ai CC al PCR;

b)      fostele cadre ale Securității;

c)       foștii activiști, care - renunțând la propria profesiune - au fost retribuiți de către Partidul Comunist pentru activitatea politico-ideologică depusă în aparatul de partid.

            În felul acesta, printr-un efort comun, vom reuși - pe cât este omenește posibil - să limpezim atmosfera de derută morală a acestui sfârșit de orânduire și de mileniu, împiedicând pătrunderea în viitor a tarelor vechii lumi și pledând pentru o adevărată reconciliere națională. Viitoarele generații ale poporului român vor putea astfel să învețe nu numai din jertfa celor care au avut curaj, ci și din suferințele celor care au fost împiedicați să-l aibă.

 

București, 13 martie 1991