DECLARAŢIE DESPRE STAREA ALIANŢEI CIVICE

România a intrat în faza cea mai periculoasă a reformei. Lunile de criză politică şi de stagnare declanşate în decembrie 1997 au scăzut speranţa cetăţenilor, făcând în acelaşi timp să crească "riscul de ţară" până la ultima limită. Ceea ce în primii ani de după revoluţie s-ar fi putut face mai ieftin şi mai rapid, acum presupune eforturi şi riscuri infinit mai mari. Prin pierderea credibilităţii, România a pierdut acordurile, împrumuturile şi garanţiile necesare.

Liniştea internă s-a pierdut prin pierderea speranţei. Reforma morală, promisă alegătorilor de către actualii guvernanţi, n-a fost începută. Ea ar fi putut să însoţească şi să pregătească reforma economică prin reforma instituţiilor, reforma proprietăţii, prin procesul comunismului, prin schimbarea mentalităţilor publice şi cetăţeneşti. Clasa politică s-a încleştat în schimb într-o campanie electorală perpetuă, ai cărei protagonişti se blochează reciproc, în calitate de adversari şi totodată de complici. Legea accesului la dosare a fost mutilată şi tergiversată, încât alegerile următoare, probabil anticipate, ne vor găsi în aceeaşi imposibilitate de a alege un parlament fără colaboraţionişti şi protagonişti ai dictaturii. Legea proprietăţii publice, aşa cum a fost votată, este de natură să legitimeze şi să perpetueze abuzurile comise de statul comunist. Torţionarii comunişti sunt decoraţi, în timp ce anularea pedepselor politice a celor din lotul Iuliu Maniu a fost amânată ani şi apoi luni de zile din "lipsă de probe". Nici pentru muncitorii de la Braşov, condamnaţi în 1987, nu s-a instituit măcar o reparaţie morală. În timp ce foştii activişti de partid şi unii dintre ofiţerii responsabili de implicarea armatei în reprimarea manifestanţilor din decembrie 1989 se află în structurile şi chiar la conducerea acestei instituţii, ofiţerii reformatori continuă să fie marginalizaţi.

Convenţia Democrată Română, care ar fi trebuit să fie iniţiatoarea acestor schimbări, s-a lăsat antrenată într-o luptă de uzură, provocată în aceleşi timp de partenerii din coaliţie şi de adversarii din opoziţie. Zilele trecute, aceştia din urmă au făcut o fotografie de familie ("stânga unită"), evocând fizionomic, cum au mai făcut-o şi în toamna lui 1993, vremurile lui Ceauşescu. Convenţia Democrată, rămasă singură între parteneri şi duşmani, nu pare să realizeze primejdia. Alegerile din Capitală - primele alegeri cu CDR fără AC! - au arătat în ce măsură alegătorii constanţi au părăsit-o, îngroşând rândurile absenteiştilor. Percepţia realităţii este aproape nulă din moment ce departamentele de analiză şi de comunicare întârzie să fie înfiinţate, biroul de presă nu există, iar legătura cu teritoriul este deficitară.

În aceste condiţii, Alianţa Civică se menţine, în continuare, autosuspendată din CDR, decizie pe care şi-o impune din dorinţa de a trage încă un semnal de alarmă pentru colegii din CDR şi de a se solidariza cu societatea românească. Din păcate, pe măsură ce criza generală şi criza de timp se adâncesc, vocea societăţii civile este tot mai puţin ascultată, în pofida adevărurilor pe care le exprimă.

Urmărindu-şi obiectivele de analiză politică, de educaţie civică şi de asistenţă socială, Alianţa Civică îşi propune să caute pe viitor mijloace de implicare în ecuaţia politică atât de descurajantă, adoptând la momentul potrivit soluţiile pe care i le va impune realitatea.

Bucureşti, 14 noiembrie 1998