LA ANIVERSAREA DECLARAȚIEI
UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI
Alianța Civică din România salută cu gratitudine și
recunoștință împlinirea a cincizeci de ani de la semnarea la Paris a
Declarației Universale a Drepturilor Omului, document cu valoare istorică, a
cărui înrâurire asupra evoluției democrației din întreaga lume este de
netăgăduit.
Lumea contemporană și, în ceea ce ne privește, spațiul
central și est european datorează enorm
existenței Declarației Universale, care s-a constituit într-o adevărată
Constituție Civică, indispensabilă în mișcarea spre democrație, spre statul de
drept și spre economia de piață.
Neîmplinirile de ordin social, civic, al drepturilor
omului și chiar economic, în toate aceste țări, ca și în a noastră, în perioada
de după 1989, sunt, fiecare în parte, încălcări ale normelor acestei
Constituții Civice. Iată de ce, credem, respectarea ei va servi și în viitor
îndelungatei integrări a acestor țări în spațiul euro - atlantic și european.
Folosim acest prilej pentru a reaminti tuturor
instituțiilor și organizațiilor internaționale că, printre alte încălcări ale
Declarației, cea mai flagrantă se întâmplă într-o entitate separatistă,
nerecunoscută oficial de nici un stat (e vorba de auto - intitulata Republică
Nistreană), unde patru militanți din Republica Moldova sunt deținuți ilegal de
șase ani și jumătate și condamnați pe nedrept. Unul dintre ei - Ilie Ilașcu - a
fost condamnat la moarte acum cinci ani și este deținut în închisoare, în ciuda
faptului că a fost ales în două legislaturi ca deputat al Republicii Moldova și
că s-au făcut stăruitoare demersuri pentru punerea lui în libertate. Ceilalți
trei - Petrov-Popa, Ivanțoc, Leșco -
execută și ei pedepse grele în închisoare. Practic, toate instituțiile
și organizațiile internaționale au intervenit, dar fără nici un rezultat.
Sperăm că momentul solemn al aniversării Declarației
Universale a Drepturilor Omului va putea fi un nou început în lupta pentru
înlăturarea acestei sfidătoare nedreptăți.
București, 13 februarie 1998