Marius Bâzu

 

O DEZBATERE REUŞITĂ

 

Am observat că la dezbaterile organizate pe teme de interes general vin doar două categorii de oameni. Unii vor să audă ce se spune, ca să afle ceva, să-şi lămurească nedumeririle. Alţii vin doar ca să vorbească: au sau n-au ceva de spus, ştiu sau nu ştiu ceva despre subiectul anunţat, ei iau cuvântul doar pentru a bifa o nouă prezenţă publică. Iar aproape întotdeauna lipseşte cea de-a treia categorie, adică cei care se ocupă în mod oficial de problema respectivă şi care ar putea spune ceva interesant, ar putea răspunde în mod calificat la întrebări. Drept urmare, organizatorii sunt nevoiţi, de fiecare dată, să deplângă absenţa domnului X, secretar de stat sau ministru sau preşedinte, care ar fi putut să.

Mi-a fost teamă că la fel se vor întâmpla lucrurile şi la dezbaterea organizată recent de Alianţa Civică (AC) despre Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Dar n-a fost deloc aşa!

În primul rând, cu o uşoară întârziere care ne-a dat emoţii, din partea CNSAS au fost prezenţi atât preşedintele Gheorghe Onişoru, cât şi vicepreşedintele Mihai Gheorghe. În aceste condiţii, dialogul a fost real şi s-a amorsat rapid. 

Pentru început, proaspătul preşedinte al AC, prof. Şerban Rădulescu Zoner a stabilit coordonatele dezbaterii şi dat cuvântul ("câte 10 minute!") unui număr de trei vorbitori principali, extrem de calificaţi pentru a vorbi despre subiectul în discuţie. 

D-na Ana Blandiana a amintit eforturile făcute de AC timp de ani de zile (aducerea în România a pastorului Gauck, organizarea unor dezbateri, strângerea de semnături) pentru promovarea Legii Ticu, exprimându-şi dezamăgirea pentru ce a reuşit să facă CNSAS până în prezent în ceea ce priveşte "clarificarea atmosferei politice", singurul element care merge fiind asigurarea accesului la propriul dosar. A mai amintit că pastorul Gauck a afirmat în noiembrie 1999 că pentru România este prea târziu, întrucât dosarele nu au putut fi controlate timp de atâţia ani, în timp ce în Germania ele au fost preluate după numai 5-6 zile (fiind totuşi distruse câteva zeci de mii în acea scurtă perioadă). E ciudat că la noi SRI nu a spus niciodată câte dosare lipsă a găsit la preluarea lor de la Securitate.  Pe de altă parte, d-na Blandiana şi-a exprimat uimirea că acele comunicate ale CNSAS prin care se fac publice listele cu foştii informatori nu menţionează faptul că în cazul unor parlamentari dosarele nu au fost găsite. Mai ales atunci când este vorba despre personalităţi despre care se ştie chiar din propriile declaraţii că au fost urmărite (Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor ş.a.) şi ale căror dosare au dispărut!

D-l Ticu Dumitrescu, iniţiatorul legii care îi poartă numele (cam fără voia Domniei sale, care o consideră departe de intenţiile iniţiale), s-a limitat la a se declara nemulţumit de prestaţia CNSAS, care este doar "portavocea" SRI, fără să aibă posibilitatea de a prelucra nişte date care îi sunt livrate de acolo.

D-l Gheorghe Onişoru, preşedintele CNSAS, a avut o intervenţie scurtă în care a menţionat doar că aşteaptă întrebările celor prezenţi, pentru a oferi detaliile cerute. S-a referit, totuşi, la problema sediului, amintind că "fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor" a semnat anul trecut o hârtie în care se afirma că în Casa Poporului nu este nici un spaţiu disponibil pentru CNSAS. Apoi, vicepreşedintele PNŢCD Vasile Lupu le-a pus, totuşi, la dispoziţie două camere...

Au urmat intervenţiile şi întrebările celor prezenţi. "Pata de culoare" a reprezentat-o, desigur, prezenţa d-lui Cristian Tudor Popescu, venit, se pare, cu ramura de măslin în mână. Spun asta pentru că, deşi nu este cunoscut ca un apropiat al AC (ba chiar dimpotrivă!), d-l Popescu a început prin a-i da dreptate d-nei Blandiana ("CNSAS să menţioneze limpede cazurile de demnitari cărora să nu le-a găsit dosarele" sau să spună "atât cât s-a putut verifica") şi a afirmat că "aici (la AC) este unul dintre puţinele locuri în care se pot spune nişte adevăruri..." Mai mult, d-l Popescu a amintit că "Adevărul" a publicat pe prima pagină un document care demonstra că Securitatea încercase să-l prezinte pe Corneliu Coposu drept informator, pentru a-l discredita în ochii colegilor săi. Iată deci, a subliniat d-l Popescu, că nici măcar atunci când se găseşte un dosar nu putem fi siguri că e adevărat. De fapt, aici voia să ne aducă d-l Popescu. Să ne demonstreze CNSAS este într-o situaţie imposibilă: dacă SRI îi spune că n-a găsit dosarul unei persoane, asta poate însemna că dosarul nu există sau că a fost sustras, deci informaţia nu e sigură; iar dacă persoana are dosar, acesta poate fi fals. Concluzia d-lui Popescu este că CNSAS e un organism inutil, care oricum nu poate avea pretenţia că desconspiră Securitatea, ci - cel mult - că "testează rezistenţa la rupere a poporului român". Imediat, d-l Popescu a fost contrat de d-l Gheorghe Gussi, care i-a atras atenţia sec că face o greşeală de logică: dacă se găseşte fie şi o singură probă a unui fapt, acesta devine cert (aici d-l Gussi trecuse cam repede peste precizarea d-lui Popescu că dosarele pot fi fabricate). "D-le profesor, spuneţi că nu sunteţi de acord cu mine, nu că fac greşeli de logică", a replicat enervat d-l Popescu şi, constatând că opinia celor prezenţi îi era defavorabilă (mai ales în ceea ce priveşte ideea sa că CNSAS ar trebui desfiinţat, fiind inutil), a plecat imediat, adăugând "deh, chiar dacă n-am logică, am un ziar de făcut".

Discuţiile au continuat, pentru că cei care au rămas considerau că CNSAS poate face totuşi mai mult decât să se autodesfiinţeze.

Prin intervenţia sa, d-l Romulus Rusan a cerut CNSAS să elaboreze acele necesare studii care să dezvăluie mecanismele de lucru ale Securităţii, tocmai pentru a demonta cărţi nocive cum sunt cele scrise de foştii securişti. De fapt, dintre membrii CNSAS, singurul care a încercat ceva în acest sens este d-l Horia-Roman Patapievici, autorul unei serii de articole din revista "22" prin care încerca să sistematizeze cele văzute în arhive. Dar CNSAS are un Departament de cercetare, cu tineri doctori sau doctoranzi în istorie (şi intenţionează să utilizeze şi voluntari) cu care va elabora serii de studii, sesiuni de comunicări şi va scoate volume de documente. Aşa ne-a informat d-l Onişoru despre intenţiile actuale, realizabile în măsura în care bugetul instituţiei va fi corespunzător (deja, faţă de anul trecut se constată o reducere - care va determina concedierea a 32 de angajaţi, din cei 196 existenţi; pentru referinţă: institutul Gauck avea 3000 de angajaţi). Mai mulţi participanţi (Marius Oprea, Gheorghe Gussi) au pus problema activiştilor PCR - ale căror relaţii cu Securitatea erau bine cunoscute, despre care nu se pot afla date decât din arhiva PCR, încă nepusă la dispoziţie CNSAS.

În concluzie, o dezbatere utilă, din care cei prezenţi (şi cei care au citit puţinele referiri din presă la acest eveniment) au aflat multe. Şi anume că intenţiile celor din CNSAS sunt lăudabile, mijloacele puţine şi, fără o presiune din partea societăţii civile, CNSAS va rămâne doar "amplificatorul" fidel al unor semnale venite de la SRI şi nu acel "microprocesor" necesar care să analizeze dosarele pe care - conform legii - ar trebui să le ia în custodie.