SCRISOARE DESCHISĂ A ALIANŢEI CIVICE CĂTRE C.D.R.

Dezbaterile din ultima perioadă în jurul statutului şi noului protocol al CDR, ca şi confruntările dintre principalele partide, pe de o parte, şi dintre acestea şi formaţiunile civice, pe de altă parte, au intensificat apelurile membrilor CDR pentru întoarcerea AC în Convenţie.În această situaţie, acum, la mai mult de un an de la momentul autosuspendării sale, AC se vede obligată să reafirme public motivele care i-au determinat decizia şi să le nuanţeze în funcţie de evoluţia ulterioară a lucrurilor.

Dintru început, Alianţa Civică ţine să sublinieze că hotărîrea de autosuspendare din aprilie 1998 a fost determinată nu de nemulţumirea faţă de locul pe care îl deţinea în Convenţie, ci de nemulţumirea faţă de locul pe care CDR îl deţinea în viaţa politică a ţării.Astfel că modificarea protocolului în sensul măririi importanţei şi rolului formaţiunilor civice (dealtfel nu peste situaţia de dinainte de 1996) nu are legătură nici cu autosuspendarea, nici cu încetarea autosuspendării. Miza Alianţei Civice nu este alcătuită din interese, ci din idei, iar nemulţumirile noastre ţin de netransformarea în realităţi a unora dintre ideile pe care le-am susţinut şi pentru care am girat partidele din CDR, prin prezenţa noastră alături de ele. Nehotărârea partidelor în aplicarea programului politic al CDR, pe care AC l-a susţinut cu fervoare şi competenţă, ţine, în opinia noastră, de două cauze cu urmări la fel de nedorite şi cu explicaţii la fel de greu de înţeles. Prima dintre ele a fost lipsa de coeziune (a), a doua a fost inconsecvenţa voinţei politice (b).

a) Lipsa de coeziune şi corelare dintre principalele partide ale Convenţiei, care a adus mari prejudicii şi în anii de opoziţie de până în 1996, a avut consecinţe foarte grave după preluarea puterii de către CDR. Exercitarea puterii nu în mod solidar, ci separat de către partidele ei componente, a dus la diminuarea rolului acestor partide şi la remorcarea lor de către altele, în cadrul coaliţiei de guvernare. Pentru a preveni şi evita această situaţie, AC a propus încă din 1992 organizarea unui grup parlamentar unic CDR şi – în timpul crizei guvernamentale de la sfîrşitul anului 1997–începutul anului 1998 – un secretariat permanent, capabil să coordoneze organizarea Convenţiei: pe verticală, prin structurile din teritoriu ale CDR, şi pe orizontală, prin crearea departamentului de analiză şi strategie, ca şi a celui de comunicare şi imagine. La un an şi jumătate de la prezentarea de către AC a unui proiect amănunţit de organizare a CDR bazat pe aceste idei şi la doar un an înainte de viitoarele alegeri, nu s-a luat încă nici o decizie, în schimb au început să fie vehiculate din nou propuneri vechi privind prezentarea separată în alegerile locale, menite să dizolve ultimele urme de coeziune ale CDR şi ultimele iluzii ale atât de răbdătorului ei electorat.

b) Primul semn al lipsei de voinţă politică a partidelor din CDR în realizarea ideilor în virtutea cărora au ajuns la putere a fost dat încă înainte de alegerile din noiembrie 1996, atunci când Convenţia a fost înregistrată doar ca o alianţă de partide, omiţându-se înscrierea formaţiunilor civice care, prin intransigenţa lor, ar fi putut deranja compromisurile politice. În cei doi ani şi jumătate care au urmat, obsesia algoritmului politic a devansat-o cu mult pe cea a respectării principiilor. In acest sens – şi conştientă fiind de enormele dificultăţi pe care reforma structurală a ţării le pune în faţa noilor guvernanţi –, Alianţa Civică nu reproşează partidelor CDR ceea ce n-au reuşit să realizeze, ci ceea ce nici n-au încercat să facă sau au făcut fără convingere. Pe lista neîmplinirilor pot fi înscrise şi legile pentru adoptarea cărora Alianţa Civică a pledat în tot acest timp: ● legea accesului la propriul dosar şi a deconspirării securităţii ca poliţie politică; ● legea lustraţiei; ● anularea prin lege a condamnărilor politice din perioada 1945–1989, în substanţa şi consecinţele lor; ● legile pentru reglementarea dreptului de proprietate şi a reparaţiilor; ● o lege electorală bazată pe un sistem mixt, adăugând listelor de partid liste uninominale, ● legea unei reale responsabilităţi ministeriale; ● legea funcţionarului public; ● legi drastice împotriva corupţiei şi reglementări care să oprescă amestecul dintre politică şi afaceri. În absenţa acestor legi reforma societăţii româneşti este de neconceput, după cum rămân imposibile reforma clasei politice şi eradicarea corupţiei. În absenţa acestor legi, Alianţa Civică nu are cum să se mai regăsească într-o coaliţie politică pe care o iniţiase şi o sprijinise tocmai în scopul adoptării lor. Până atunci nu se poate pune problema revenirii Alianţei în Convenţie.

Tocmai pentru că nu este partid politic, AC nu poate avea mai multe discursuri, în funcţie de apropierea sau depărtarea de data alegerilor. Ca şi până acum, nu vom obosi să insistăm asupra necesităţii reformei în toate domeniile, asupra condiţiilor şi mijloacelor care duc la îndeplinirea ei, ca şi asupra convingerii că în răstimpul care a mai rămas până la alegeri multe dintre acestea pot fi încă realizate.

Chiar nemaifăcând parte din Convenţia Democratică, Alianţa Civică va sprijini punctual persoane şi iniţiative politice, atunci când ele sunt concordante cu programul său de acţiune şi de idei.

În speranţa că aceste ocazii vor fi cât mai numeroase,

COMITETUL NAŢIONAL DE COORDONARE

AL ALIANŢEI CIVICE

Bucureşti, 18 mai 1999