Născut în Bucureşti, la 29 mai 1929. Doctor în
istorie, a fost, până la 31 ianuarie 1996, cercetător ştiinţific principal
la Institutul de istorie “Nicolae Iorga”. În 1975 a fost exclus din
Institut, în contextul “revoluţiei culturale” a lui Ceauşescu şi
transferat obligatoriu la Muzeul de Istorie Bucureşti, fără luarea titlului
de cercetător ştiinţific. În 1990 a fost reîncadrat la Institut şi avansat
cercetător principal. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Istorie
Contemporană, cu sediul la Geneva. A publicat peste 200 de lucrări ştiinţifice
în ţară şi în străinătate (Franţa, Germania, SUA, Italia). În 1993 i
s-a conferit premiul “Mihail Kogălniceanu” al Academiei Romane.
Fost deţinut politic între 1959 şi 1962: arestat la 18 februarie
1959, anchetat la sediul Securităţii Ploieşti timp de 11 luni şi condamnat
iniţial de Tribunalul Militar Bucureşti la 5 ani temniţă grea, pentru
uneltire contra ordinei sociale, pedeapsă majorată în urma recursului
Procuraturii Militare la 6 ani temniţă grea. Trecut prin pentinenciarele Ploieşti,
Galaţi, Jilava şi prin lagărele de muncă Salcia, Stoeneşti si Strâmba din
Balta Brăilei. Graţiat prin decretul 393/26 iunie 1962. După punerea în
libertate refuză categoric să colaboreze cu Securitatea, fapt dovedit prin
documentele scrise existente la CNSAS. În perioada 1945-1947 a fost membru al
Tineretului Liberal, participând la manifestaţiile din 11 februarie şi 8
noiembrie 1945 şi la campania electorală din 1946, prin lipirea de afişe si
distribuirea de manifeste.
Deputat CDR (1992-2000), iniţial din partea PAC, până la ieşirea acestui partid din coaliţie, din 1996 membru PNL, iar din septembrie 2000, independent, refuzând orice colaborare cu Valeriu Stoica şi cu ceilalţi oportunişti. Membru al Alianţei Civice din 1996, iar din 31 martie 2001, preşedinte al Alianţei Civice.